Nu ai os la mandibulă și ți s-a spus că nu se poate pune implant?

Vine des la cabinet omul care și-a pierdut măselele de jos acum zece ani și căruia i s-a spus, undeva pe drum, că nu mai are os pentru implanturi. Pleacă de acolo cu ideea că singura variantă rămasă e o proteză mobilă.

De multe ori nu este așa. Osul care lipsește se poate reface.

De ce dispare osul

Osul din jurul unui dinte există pentru că dintele îl solicită. Când dintele nu mai e, osul care îl susținea nu mai are ce să facă și se retrage încet.

La mandibulă, în zona din spate, retragerea coboară pe verticală. Iar pe dedesubt trece nervul alveolar inferior, cel care dă sensibilitatea buzei și a bărbiei. Rămâne o creastă joasă și subțire, cu nervul aproape de suprafață.

De aici vine răspunsul „nu se poate pune implant”. Nu e loc unde să fie așezat fără să se ajungă la nerv. Colegul care spune asta constată de obicei un lucru corect: nu se poate așa cum stau lucrurile acum. Întrebarea următoare este dacă situația se poate schimba.

Cum se reface osul cu blocuri

Ideea veche era simplă: se recolta o bucată de os, se fixa acolo unde lipsea, se aștepta. Problema e că un bloc gros se comportă ca un corp masiv. Sângele ajunge greu în interiorul lui, partea din mijloc rămâne multă vreme fără aport, iar organismul resoarbe pe margini cât timp încearcă să îl repopuleze. Se pierde din ce s-a câștigat.

Fouad Khoury, chirurg german, a întors problema pe dos.

În loc de un bloc gros, blocul recoltat se despică în două lamele subțiri, de câțiva milimetri. Lamelele nu se așază direct pe creastă. Se fixează cu șuruburi mici la distanță de ea, ca doi pereți. Între pereți rămâne un spațiu gol, iar spațiul se umple cu os propriu mărunțit.

Ce se obține din aranjamentul ăsta: pereții subțiri dau forma și țin volumul, iar osul mărunțit dintre ei este exact materialul pe care organismul îl repopulează cel mai repede, fiindcă are suprafață mare și primește vase de sânge din toate direcțiile. În loc să te lupți cu resorbția, lucrezi cu felul în care osul se reface de la sine.

Asta e diferența față de grefa în bloc clasică: nu materialul, ci geometria.

De ce os propriu

Osul se recoltează din ramul mandibulei, zona din spatele ultimului molar de jos, prin aceeași incizie și în aceeași ședință. Este os cortical dens, din aceeași regiune și cu aceeași structură cu cea care trebuie refăcută.

Osul propriu vine cu celule vii și cu proteinele care semnalizează formarea de os nou. Materialele de substituție umplu un spațiu și se integrează în timp, dar nu aduc partea biologică activă. Pentru refacerea pe verticală, unde i se cere cel mai mult organismului, diferența contează.

Ce urmează după

Reconstrucția nu este pasul final, ci primul.

După grefă urmează câteva luni de vindecare, timp în care lamelele și osul dintre ele devin un singur bloc viu. Abia apoi se plasează implanturile, în osul nou, în poziția pe care o cere protetica. Apoi încă o perioadă până la lucrarea propriu-zisă.

Un astfel de plan se întinde pe multe luni. Cine caută o soluție rapidă va fi dezamăgit. Cine caută o soluție care ține merită să știe de la început în ce intră.

Nu este o intervenție pentru toată lumea

Aici trebuie să fiu la fel de clar ca la partea frumoasă.

Nu orice lipsă de os cere reconstrucție. Dacă deasupra nervului rămâne înălțime suficientă și creasta are lățime rezonabilă, un implant scurt poate rezolva situația, iar aceea e o intervenție incomparabil mai mică. De aceea se măsoară întâi și se decide după, nu invers.

Fumatul este cel mai important factor de risc pe care îl puteți controla. În cea mai mare serie publicată de recoltări de acest tip, dintre problemele de vindecare apărute la zona donatoare, patru din cinci au fost la fumători.

Nervul rămâne aproape pe tot parcursul intervenției. La un procent mic dintre pacienți apare o tulburare de sensibilitate la buză sau bărbie, care se remite de regulă în câteva luni. În seria amintită, leziuni permanente majore nu au fost raportate.

Nu se câștigă înălțime cât se dorește. Cu cât se ridică mai mult dintr-o singură intervenție, cu atât cresc complicațiile. Uneori răspunsul corect este să se facă în doi timpi.

Diabetul dezechilibrat, parodontita netratată și igiena insuficientă sunt motive de amânare, nu detalii.

Și ce nu vă pot promite: că metoda aceasta e mai bună decât alte forme de reconstrucție. Regenerarea osoasă ghidată cu membrană dă rezultate comparabile, iar studiile care le compară direct, cap la cap, sunt puține și mici. Alegem în funcție de caz, nu în funcție de tehnică. Rezultatele publicate pe zece ani vin în bună parte de la echipa care a dezvoltat metoda; sunt bune, dar nu sunt garanția rezultatului dumneavoastră.

Dacă ați rămas cu „nu se poate”

Merită măsurat încă o dată.

O imagine corectă și o discuție de douăzeci de minute vă spun în care dintre situații vă aflați: cea în care e nevoie de reconstrucție, cea în care ajunge un implant scurt, sau cea în care varianta potrivită e alta. În toate trei veți ști pe ce stați, ceea ce e mai mult decât oferă un „nu se poate” rămas fără explicație.

Programează o evaluare și ne uităm împreună pe imagini.

---

Autor: Dr. Maxim Tulbure, medic specialist ortodonție și ortopedie dento-facială, cu competență în implantologie (2018) și formare în implantologie avansată, inclusiv tehnica Khoury; medic rezident în chirurgie dento-alveolară.

Declarație de interese: efectuez intervențiile descrise în acest articol, iar reconstrucția osoasă este o procedură amplă. Am inclus în text și situațiile în care ea nu este necesară.

Surse principale: Khoury F, Hanser T, seriile publicate pe recoltarea retromolară și pe reconstrucția mandibulară (International Journal of Oral & Maxillofacial Implants, 2015; International Journal of Oral Implantology, 2022); Kloss F și colab., Journal of Clinical Medicine, 2022; Urban IA și colab., Journal of Clinical Periodontology, 2019; Esposito M și colab., International Journal of Oral Implantology, 2019.

Acest articol are scop informativ și nu înlocuiește o consultație de specialitate.